Tăbliţele de la Sinaia [wiki]

ce se scrie pe wikipedia despre tablitele de plumb dacice

..

Tăblițele de la Sinaia reprezintă un set de artefacte arheologice controversate. Conform tradiției locale, sau a unor informații care au circulat în zonă la vremea respectivă,Tăblițele de la Sinaia se referă la un număr impresionant de tăblițe de aur inscripționate într-o limbă si o scriere misterioasă, descoperite cu prilejul lucrărilor de captare a pâraielorSfânta Ana și Peleș, pentru aprovizionarea cu apă a Mânăstirii Sinaia, și de asanare a mlaștinilor din Poiana Văcăria. Pe lângă plăcile de aur, lucrătorii ar fi descoperit și monede de tip Maia și Sarmis, ambele tezaure considerându-se că ar fi intrat, în mod tacit, în posesia regelui Carol I. Astăzi, Tăblițele de la Sinaia, sau Tezaurul de la Sinaia se referă la un set de tăblițe de plumb neinventariate care se află depozitate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București, de mai bine de un secol. Tradiția locală explică existența prezentelor plăcuțe de plumb prin ideea conform căreia regele ar fi topit piesele originale, valorificând aurul în vederea finalizării proiectului Peleș, după ce plăcile ar fi fost copiate în plumb.

mai multe aici http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C4%83bli%C8%9Bele_de_la_Sinaia

La 10 august 1875 a început construcția Castelului Peleș. Conform scrierilor vremii, într-un cilindru de plumb au fost puse circa 100 de monede de aur de 20 de lei, emise în anul 1868, împreună cu un pergament pe care era scris actul de ctitorie. Cilindrul a fost îngropat sub piatra de temelie a castelului, pusă în prezența domnitorului, Carol I, dorind poate să imite un obicei stravechi întâlnit în toate zonele țării (țăranii mai înstăriți puneau sub talpa casei sau sub prag o monedă din argint sau din aur, pentru protecția locuinței și belșugul familiei care urma să locuiască în ea), prin gestul său, Carol conformându-se ancestralei tradiții românești. Emisiunea monetară însuma în total 200 de piese, care nu au fost puse în circulație niciodată și nici nu au fost făcute mai multe pentru că turcii, sub suzeranitatea cărora se afla România la acea vreme, nu i-au permis domnitorului Carol al României să bată monedă cu chipul său.

În 1867, a fost promulgată legea noului sistem monetar. Guvernul României ajusese la un acord cu Poarta, care prevedea ca divizionara leului, banul de aramă, să poarte stema țării, în timp ce monedele de argint și cele de aur să fie bătute cu semiluna otomană, în semn al dependenței politice. S-a trecut imediat la baterea monedelor de aramă, de valoare mică, evitându-se baterea unor monede de aur și de argint. Printr-un artificiu legislativ, au fost rezolvate temporar cele două condiții de batere a monedelor de bază (a fost declarată legală circulația monedelor Uniunii Latine, până la emisiunea națională). Acest fapt a permis amînarea baterii leului cu semilună și totodată au fost asigurate lichiditățile necesare unei activități economice normale. Totuși, Carol I a bătut moneda de aur, în valoare de 20 de lei, menționată mai sus, purtând efigia sa pe avers, iar pe revers fiind inscripționată valoarea nominală, anul baterii (1868) și legenda „Carol I Domnulu Romaniloru„. [1] Aflând despre manevra lui Carol I, Imperiul Țarist și cel Austro-Ungar au protestat din cauza legendei inscripționate. Așa se face că moneda nu a fost pusă în circulație, iar jumătate din tirajul bătut (circa 50-100 de monede) a fost îngropat la temelia Castelului Peleș.[2]Monedele rămase au fost făcute cadou apropiaților și curtenilor, unele dintre ele ajungând în colecții numismatice. Astăzi, o asemenea monedă este cotată la peste 10.000 de euro.[3][1]

[…]

Un personaj misterios și controversat, Vitalie Ustroi, originar din Moldova de peste Prut, a lansat ipoteza că plăcile de aur nu ar fi fost descoperite în timpul lucrărilor de pe șantierul Castelului Peleș, ci acestea s-ar fi aflat în posesia Mânăstirii Sinaia care, ca multe alte vechi așezăminte creștine, s-ar fi ridicat pe o capiște (vechi altar al cultului zalmoxian). Astfel, aceste plăci s-ar fi păstrat de-a lungul secolelor în grija inițială a preoților daci, fiind apoi transmise urmașilor lor, preoții creștini. Conform ipotezei lui, fiecare trib getic saudacic ar fi posedat o arhivă de texte scrise pe plăci de aur sau din alte metale, care se reînnoia periodic. Textele ar fi fost scrise de marele preot, ar fi avut caracter sacru, magic, ar fi fost închinate zeilor și, ca atare, ar fi fost foarte bine păzite.[5] În ceea ce privește o posibilă locuire dacică în zona Sinaiei, în afară de depozitul de bronzuri datat 1800-1700 î. Hr. și descoperit în urma multiplelor săpături arheologice în zonă (printre care se numără și sondajul efectuat de Tocilescu în 1890[3]), nu există informații referitoare la epocile ulterioare. Totuși, Aurora Pețan observă că acest lucru nu este în dezacord cu depozitarea pieselor de aur în zona respectivă, ci, din contră, reprezintă un argument serios[6]:

About ana eugenia pacurar

Artizan, decorator, economist si poet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: